Acest site este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman (PO CU).

Restaurant - copy
Competitivi pentru secolul XXI
Mecanic - copy
Competitivi pentru secolul XXI
Mecanic
Competitivi pentru secolul XXI
Hotel
Competitivi pentru secolul XXI
Restaurant
Competitivi pentru secolul XXI
Restaurant2
Competitivi pentru secolul XXI
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow

Elevii Liceului Tehnologic ”George Bibescu” Craiova față în față cu viitorii angajatori

În cadrul proiectului ”Competitivi pentru Secolul XXI”, proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Asociația Societatea de Cercetare în Leadership, Management, Marketing și Cultură Organizațională a derulat mai multe ateliere de lucru la Liceul Tehnologic ”George Bibescu” Craiova, adresate în special elevilor. Proiectul are ca scop creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă a elevilor și ucenicilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar.Prin astfel de activități se creează un sistem de informare coordonată în ambele sensuri: de la companii/sistem privat către unitățile de învățământ privind nevoile lor de instruire, precum și de la unitățile de învățământ către întreprinderi pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii la nivel local/regional.  În acest sistem de informare sunt incluși și părinții sau tutorii copiilor care sunt informați asupra beneficiilor participării elevilor la stagiile de practică și le sunt prezentate modele de succes și bună practică.Pentru aceste ateliere de lucru au fost invitați  specialiști voluntari din partea unor agenți economici de pe plan local. Participanții au ocazia să cunoască și să poarte discuții cu potențiali angajatori din regiune, stabilind astfel contacte pe care le-ar putea fructifica după absolvirea liceului. Astfel, aceștia  beneficiază de consiliere profesională și de cunoașterea condițiilor de muncă la potențialii angajatori. Elevii de la Liceul Tehnologic ”George Bibescu” Craiova au participat, în cadrul atelierului de lucru cu tema ”Așteptările angajaților și competențele solicitate la locul de muncă”, desfășurat în data de 12.03.2021, la o întâlnire cu reprezentantul SC EKS ITP SRL, domnul director general, Petre Cosmin Cristian. SC EKS ITP SRL este o firmă care prestează activități de  testare și analize tehnice. La eveniment au participat 29 de elevi din clasa a XI-a. Din discuțiile cu invitații, aceștia  au aflat care sunt oportunitățile de dezvoltare personală și profesională existente pe plan local, competențele și cunoștințele tehnice solicitate la angajare, care sunt beneficiile angajării de ucenici cu contract de ucenicie sau angajarea de proaspăt absolvenți din perspectiva facilităților fiscale. Programele de ucenicie includ alternarea experienței de muncă (experiență de muncă practică dobândită la un loc de muncă) cu educația desfășurată în școală. Adesea există o relație de natură contractuală între angajator și ucenic, acesta din urmă primind o remunerație în schimbul activității desfășurate. De asemenea, stagiile de practică  sunt foarte importante în dezvoltarea profesională. În concluzie, elevii au înțeles că este important  să aibă competențe de bază (scris-citit, competențe numerice), transversale (munca în echipă, comunicarea cu clientul), competențe digitale  și profesionale adecvate care corespund nevoilor angajatorilor în vederea unui acces ușor la piața muncii. O altă activitate la care au participat  9 elevi de clasa a XI-a,  de la Liceul Tehnologic ”George Bibescu” Craiova, în cadrul proiectului ”Competitivi pentru Secolul XXI”, a fost atelierul de lucru cu tema ”Comunicarea în organizații”, desfășurat în data de 31.03.2021 . La această întâlnire fost invitat  reprezentantul TOYOTA, domnul Dumitrescu Gabriel, director de vânzări. Elevii au aflat care sunt metodele și tehnicile de relaționare cu clientul și  modalitățile de comunicare cu clienții, importanța limbajului utilizat în relația cu clienții. Satisfacția clienților ar trebui să fie pe primul loc pentru vânzători. Modul în care vânzătorul abordează și comunică cu clientul reprezintă elementul principal în procesul de vânzare. Clientul este mulțumit dacă vânzătorul care comunică cu el permanent, calitativ și cu respect. Motivul eșecului în vânzări stă în comunicarea slabă.  Alte teme abordate pe parcursul evenimentului au fost preîntâmpinarea conflictelor, solunționarea conflictelor și tehnicile de negociere.

 

Alte programe

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Autentificare

© 2020 CompetitiviXXI. Toate drepturile rezervate. Realizat de ConsiServ.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.